În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăţi a Sfântului Constantin, în apropierea Porţii Silivri, se ascunde sub pământ, în tainiţa unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare şi mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii.
În calendarul creştin ortodox, în ziua de vineri din Săptămâna luminată, adică perioada cuprinsă între Duminica Învierii sau a Sfintelor Paşti şi Duminica Tomii sau prima după Înviere, figurează una din sărbătorile foarte scumpe pietăţii ortodoxe. Ea poartă numele de Izvorul tămăduirii şi este o sărbătoare cu „ţinere”, adică având slujba săvârşită în biserică, o zi bisericească importantă în care se face slujbă şi mai ales Sfânta Liturghie, urmată de sfinţirea mică a apei. Sărbătoarea este închinată Maicii Domnului şi face parte din aşa – numitele sărbători mici, închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
Conform practicii şi tradiţiei bisericeşti, dintre toţi sfinţii cinstiţi în ortodoxie, Maica Domnului are cele mai multe sărbători închinate ei. Dintre acestea, patru sunt socotite ,,mari” şi incluse adesea în manualele teologice, ca şi în iconografia de pe catapeteasmă, în rândul praznicelor împărăteşti. Aceste sărbători sunt: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) numită şi Sfânta Maria mică, Intrarea în Biserică sau Ovidenia ori Vovidenia (21 noiembrie), Bunavestire sau Blagoveştenia (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului sau Uspenia (15 august). Alături de aceste sărbători mari, mai există şapte sărbători de mai mică importanţă închinate Maicii Domnului, care ne amintesc anumite momente din viaţa ei. Între acestea se numără şi Izvorul tămăduirii, care se bucură de mare cinstire, deoarece cade mereu Vineri în Săptămâna luminată sau pascală.
Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune savârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit de un creştin pios, pe nume Leon, prin mijlocirea Maicii Domnului. Ajungând apoi în funcţie importantă de stat al Imperiului de Răsărit (457-474), el a înălţat pe acel loc în anul 457 o biserică numită „Izvorul tămăduirii”, închinată Maicii Domnului. Biserica a fost restaurată şi îngrijită de împăraţii Iustinian, Vasile Macedoneanul şi Leon Înţeleptul.
Biserica „Izvorul tămăduirii” a devenit apoi un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Alături de Mântuitorul, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii noastre, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii noastre şi „Izvor al tămăduirilor”.
În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântăni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, după o rânduială specială. În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită, foarte căutată în viaţa lor.
